Dupa vizitarea unui muzeu persoanele au tendinţa de a îşi exprima părerea despre cele observate, atât verbal cât si scris, este modalitatea prin care incearcă să devină părţi active în organizarea muzeului. Pentru câteva minute devin organizatori de expoziţii , regizori ai modului de organizarea a expoziţiei , a colecţiilor , scenografi şi chiar critici de artă. In multe cazuri criticii de artă de ocazie neagă un anumit obiect de artă doar din simplu motiv că nu-l înţeleg, nu vor să aceepte că acesta prin insăşi ne-inţelesul său are un sens, nu reusesc să-l conceapă ca un tot unitar, incercând să-i găsescă lipsurile sau excesele. De câte ori nu am luat parte la o discuţie despre o anumită piesă a unei colecţii care era asemănată ca un desen de al unui copil, sau mai rău acea expresie obsedantă “şi eu aş putea să realizez asemenea lucrare, nu este atât de dificil ” . Mă aşteptam sa găsesc aceleaşi critice aduse expoziţiilor si obiectelor, dar nu a fost astfel . Am observat că în funcţie de mărimea clădirii şi a importanţei colecţiilor , părerile vizitatorilor sunt din ce în ce mai variate . Lumina, şi mai ales lipsa ei este o problemă pentu muzeele ca MNA sau Cotroceni , reclamată de cele mai multe persone. Chiar şi geamurile protectoare din faţa exponatelor au devenit un impediment în admirarea completă a unei expoziţii, in loc să se vadă operă, vizitatorul işi priveşte reflecţie feţei sau a celorlalţi din încăpere. De cele mai multe ori obiectele dispar in acea reflecţie a luminii sau a fetelor, dar de cele mai multe ori ele reusesc să transpară demonstându-şi integritatea şi frumuseţea.
Şi totuşi chiar dacă carţile de onoare, conţin sesizate aceste probleme vizitatorul nu işi refuză plăcerea de a se intoarce la muzeu., pentru o nouă delectare artistică pentru câteva ore.
Am observat atât la Muzeul Cotroceni , cât şi la Muzeul Naţional de Artă, spre deosebire de celelale muzee mai mici din punct de vedere spaţial, că este o tendinţă în a însemna în cartea de vizitator prezenţă unui grup sau unui individ ca intr-un fel de condică. Se scrie citeţ numele instituţiei de la care provine respectivul grup şi numele indrumătorului, jos în dreapta se pune semnătura obiectivă şi plină de titluri, iar in dreapta data, la fel ca la cererile tipizate. Nu este neapărat o alegere nepotrivită de a scrie aceste a lucruri în cartea de vizitator, dar se pierde ceva din emoţia pe care au trăit-o acele persoane e când au vizitat muzeul, devin impersonali si prea sobri cu operele de artă şi chiar cu parerea lor.
Dacă ar fi să luam în considerare măcar câteva din însemnările negative din cărţile de vizitator, ghida Raluca este singurul angajat competent al Muzeului Cotroceni, lumina din Muzeul Naţional de Artă este insuficientă pentru admirarea unor opera, fiind necesară cea a soarelui, iar la Muzeul Zambaccian ar trebui să se dea jos tablourile cu portretele colecţionarului deoarece nu mai au relevanţă în expoziţie.
Lumina a devenit un inconvenient remarcat de mult prea multe persoane, dar nu cred că există o cale de rezolvare a acestei dileme, deoarece o sursă de iluminare mult prea puternică ar deterioara operele de artă aflate intr-o conservare precară.
Si totuşi nu toate insemnările din cărţile de vizitator notează anumite probleme ale colecţiilor. Sunt numeroase persoane care admiră şi laudă organizarea expoziţie, operele de artă expuse , sau chiar intregul ansamblu muzeal.
Nu trebuie să fie folosite cuvinte impozante sau artistice pentru a se demonstra incântarea pe care o resimt cele mai multe persoane după admirarea o dată sau chiar în repetare rânduri, a unei colecţii. Si de cele mai multe ori ei se comportă ca şi cum ar fi prima oară când văd acea expoziţie, stau la distanţa corespunzătoare, trec de la un exponat la altul admirându-l şi recitindu-i detalii scrise pe aceleaşi etichete. Acestă emoţie de mulţumire, este transpusă de cele mai multe ori în cartea de vizitator. Am observat că aceaşi indivizi la intervale de câteva săptămâni sau luni se reintorc la muzeu iar la finalul vizitei , inscriu in cărţi aceleaşi impresii de admiraţie şi mulţumire la fel ca la prima incursiune printre exponate.
De asemenea în carţile de onoare am observat şi insemnările anumitor colecţionari care doresc să işi expună şi ei exponantele adunate în timp. Sigur au luat un contact direct cu persoanele ce se ocupă de aceste aspecte organizatorice, dar ei au vrut să-şi dovedească statutul de colecţionar în scris şi pentru cei vor citi cartea de vizitator.
Am avut curiozitatea să intreb anumite persoane angajate la muzee, dacă au citit sau măcar dacă au avut intenţia de a răsfoi paginile voluminoase ale cărţi de vizitator. Cei mai mulţi mi-au răspuns afirmativ, că au citi şi uneori chiar mai citesc aceste cărţi, şi nu doar din lipsă de ocupaţie, ci şi din dorinţa de a afla mai multe despre părerile vizitatorile, deoarece pentru aceştia sunt organizate expoziţiile. Obiectele de artă rămân expuse în vitrine sau pe pereţii muzeelor , dar dacă nu există vizitatori care să le admire, ele rămân işi pierd intr-un anumit fel valoare artistică, sunt doar opere adunate intr-o încăpere aflate în stare de conservare.
Obiectele de artă vor continuă să fie admirate, contemplate şi catalogate cu diferite păreri , indiferent dacă sunt intr-un clădire de mici sau mari dimensiuni, într-o încăpere intunecoasă şi aparate de protecţie, vor transpare din aceste spaţii si îşi vor re-câştiga integritatea şi valoare pentru vizitatori.
